Simplu. Natura şi muzica

Cu gândul la…

…Japonia. Ieri a fost o zi tristă în acea parte a globului. Am urmărit evenimentele din faţa unui ecran de calculator, neputiincioasă; şi au fost momente când îmi reaminteam că ceea ce văd este ‘live’, acolo, peste mii de kilometri depărtare, şi nu este vreun film cu temă catastrofală. Suntem mici în faţa naturii. Dar totuşi am remarcat (deşi poate tot prin filtrul unui ecran) cât de puternici moral sunt acei oameni. Un mare respect şi gânduri imense pentru ei.

Acum câteva zile, mi-am amintit de un film minunat pe care l-am văzut acum 3 ani, la Berlin, în cadrul festivalului “Re-Imagining Asia“. Mogari no mori (The Mourning Forest) regizat de Naomi Kawase. Am văzut mai multe filme atunci, dar acesta mi-a lăsat un puternic gust de linişte interioară; deşi filmul este trist, relatând povestea unei tinere asistente într-un azil, care se ataşează de un bătrân şi pornesc împreună într-o metaforică şi spirituală călătorie, împărtăşindu-şi durerea, el – dispariţia soţiei, ea – pierderea copilului, într-un peisaj excepţional.

A venit primăvara, învelită într-un strat gros de celofan.

O aşteptăm cu atâta nerăbdare. Îi simţim lipsa toată iarna. Reuşim de fiecare dată să uităm şi apoi să ne reamintim cât de frumoasă şi minunată este, atunci când vine. Cu verdele, culorile, păsările, vântul calm şi ploile ei blânde.

Şi cum vine? Împachetată în plastic şi celofan. Da, aşa am ajuns să ne bucurăm de frumuseţea primei zile de Primăvară. De ce am ajuns să oferim şi florile în ambalaje? De ce ai nevoie de 1 mp de celofan pentru a oferi o minune de frezie? De ce nu vrem să le prindem doar cu un fir de aţă, azi – unul de Mărţişor, mâine – unul simplu? Sau într-o hârtie, pentru protecţie nu? Sau simplu, strânse cu drag în palmă, ca şi cum, le-ai fi cules chiar tu mai devreme? Dar, apoi, de ce acest exces de flori într-o singură zi? Şi cum au reuşit dragele de ele, să crească, să înflorească, să fie culese şi să se ofilească astăzi, când afară încă ninge mărunt?

Cât de minunat e să vezi oamenii dăruind şi primind flori. Mi-ar plăcea să văd ‘nebunia’ asta mai des, dar cu mai multă moderaţie şi cu o mai mare grijă. Prea puţine zâmbete am văzut azi, sau flori mirosite, lumea aleargă în neştire să le cumpere, să le ofere şi să le primească, probabil cel mai des din obligaţie. M-am speriat un pic azi în metrou, doamne şi domniţe, cam triste şi obosite, stând îngândurate pe scaune, aşteptând următoarea staţie, ţinând buchete de lalele, zambile, frezii şi narcise în mâini. Lalele, zambile, frezii şi narcise frumos ambalate în celofan.

Iubesc florile. Le-am primit azi cu drag, m-am bucurat şi le-am pus cu grijă într-o cană cu apă. Dar nu ştiu, parcă ceva nu e bine…

De o primăvară frumoasă şi cât mai naturală să ne bucurăm!

Ce radio asculţi?

Am fost întrebată de mai multe ori. Iar răspunsul meu, de ceva vreme, este un natural ‘Nicunul. Nu ascult’. Mda, am devenit cam radicală, dar atunci când am renunţat la televizor, la pachet m-am dezabonat şi de la radiouri. Mai ales la cele autohtone, cu glumele lor matinale. Îl ascultam cu drag pe Exarhu la Rondu’ de noapte. Am înregistrat chiar casete întregi cu muzică de la ProFM. A fost frumos. Dar acum auzul meu e mai sensibil (ştiţi explicaţia cum că devenim mai pretenţioşi cu trecerea anilor? :) ) şi prefer să le dau urechilor mele sunetele şi muzica alese cu grijă.

Dar. Nu am renunţat chiar de tot. Îmi place când mergem cu maşina pe distanţe lungi, să ascultăm ‘teatrul radiofonic’. Sau în bucătărie, uneori, Radio România Actualităţi sau Cultural. Iar mai nou, Ionuţ a devenit ascultător fidel Deutsche Welle şi mai trag şi eu cu urechea – mai ales dimineaţa când alarma porneşte cam aşa: ‘Ha Er Eins (HR1). Es ist zehn Uhr. Die Nachrichten…’.

Totuşi, eu vreau să vă spun şi să vă recomand ce ascult de ceva vreme în materie de ‘radio’. De un an de zile ascult podcast-urile de la This American Life, cu Ira Glass.

The radio show and TV show follow the same format. There’s a theme to each episode, and a variety of stories on that theme. It’s mostly true stories of everyday people, though not always. There’s lots more to the show, but it’s sort of hard to describe.

Au o arhiva excepţională. Emisiunile sunt făcute interesant, subiecte variate, din viaţa de peste ocean-ul din vest. Ultima episod este Parent Trap, despre capcanele întinse accidental de părinţi, copiilor.

Astăzi am descoperit Radiolab. Un pic în stilul de mai sus, dar cu ceva efecte audio interesante şi ceva cercetare ştiinţifică. De fapt daca mai sunteţi în perioada lui ‘de ce?’, s-ar putea să vă placă emisiunile.

Radiolab believes your ears are a portal to another world. Where sound illuminates ideas, and the boundaries blur between science, philosophy, and human experience. Big questions are investigated, tinkered with, and encouraged to grow. Bring your curiosity, and we’ll feed it with possibility.

Un prim episod interesant este Words, despre cum ar fi să nu existe cuvintele şi limbajul verbal… un pic ciudat, br…

Voi ce ascultaţi? Aţi descoperit ceva interesant şi v-ar plăcea să împărtăşiţi cu o pretenţioasă ca mine? :)

Dilema timpului

Pentru ca e sfârşit de iarnă cumva? Sau că Februarie are doar 28 de zile? Sau vârsta? Sau vremea de afară ne face să simţim aşa? Sau mediul în care existăm? Că timpul e mai scurt şi că nu ne ajunge să ne bucurăm de orice moment, că trec peste noi, clipele cu carul şi ne pare rău că nu le-am simţit la vremea lor, că nu le-am capturat, cu pixul, cu fotografia, cu gândul măcar.

În ultimele zile m-am plâns şi mi s-au plâns câţiva oameni dragi de lipsa timpului, Lola şi-a deschis mai nou, Secţia de împachetat secunde, poate la ea găsesc o explicaţie. Mi-am amânat toate lucrurile dragi pentru un viitor nedefinit, din lipsa timpului din prezent. Mi-am notat cu grijă toate ideile, şi le-am îndosariat, cu speranţa că în curând, dar foarte curând să le scot şi să le transform în realitate. Dar în loc să vină acel moment viitor, simt că se îndepărtează din ce în ce mai mult. E vreo lege a fizicii, a vieţii, mai puţin cunoscută?

Dintotdeauna mi-a displăcut să cad în capcana timpului, şi încerc de fiecare dată să trăiesc momentul prezent. Nu-mi plac planurile, planificările şi programările de tot soiul. Consider că şterg din farmec. Dar de mulţi ani le aplic zi de zi. Îmi plac spontanietatea, surpriza şi jocul. Dar de multe ori îmi dau seama că acestea nu sunt doar în sensul bun şi frumos. Şi nici nu cred în sfaturile specialiştilor. Cred în timp, că el ne rezolvă dilemele în stilul fiecăruia, pentru că timpul meu, de cele mai multe ori este altul decât al tău…

Alifantis cântă frumos…

Totuşi cred că era prima variantă, cea cu sfârşitul de iarnă, aşa că să bem un ceai în cinstea timpului. Un ceai de timp.

[musiklog] Prolog

M-am gândit aşa: să-mi fac un obicei bun de a posta selecţii de muzici pe care le ascult, le găsesc inspirative (prin versuri, sunete sau imagini), îmi trezesc amintiri şi pot să le împărtăşesc mai departe, cu voi.  Asta e, blovika se transformă dintr-un jurnal de călătorii (deocamdată am făcut o pauză din descoperirea lumii :) ) într-un jurnal de sunete şi muzică -> [musiklog].

Am tot fost întrebată ce muzică ascult, şi în multe situaţii când am pronunţat numele unor artişti, am ridicat semne de întrebare. Dar sunt şi situaţiile în care am fost apreciată pentru ce am descoperit şi împărtăşit. Şi atunci de ce să nu le pun aici, în cufărul de amintiri? :)

Sursele mele de inspiraţie sunt multe şi variate:

• poate cele mai multe piese interesante le-am găsit pe deezer.com, atunci când am descoperit stilul Indie (pop sau rock);
• www.myspace.com/music este o altă sursa unde găsesc mai multe piese ale unor artişti;
• de curând am descoperit listen.grooveshark.com;
• bineînţeles youtube.com, vimeo.com;
• câteva situri: www.indiemuse.com,  www.coverlaydown.com, tvnoir.de, www.blogotheque.net;
• coloane sonore din filme (Nouvelle Vague – In a Manner of Speaking în A Mighty Heart), reclame (Agnes Obel pentru T-mobile), festivaluri de stradă (de exemplu încă mai caut o piesă pe care am auzit-o întâmplător în 2007, in Paris la Fête de la musique), prieteni;

Astăzi pe listă sunt Cat Power, John & Jehn şi Beach House. Nu au o legătură neapărat, poate doar timbrul vocal al interpretelor foarte asemănător, ‘velvety and smoky voice’, cu iz masculin :)

Cat Power – The Greatest

Cat Power – Lived in Bars

John & Jehn – And We Run

John & Jehn – Oh My Love

Beach House – Used to Be

Beach House – Real Love

Beach House – Take Care

Beach House – Better Times

O muzică şi un gând

după o zi încărcată cu bune şi cu mai puţin bune…

“I am excessively fond of a cottage; there is always so much comfort, so much elegance about them. And I protest, if I had any money to spare, I should buy a little land and build one myself, within a short distance of London, where I might drive myself down at any time, and collect a few friends about me and be happy. I advise everybody who is going to build, to build a cottage.”

— Jane Austen, Sense and Sensibility

Culori de toamnă şi ceva muzică

Bine v-am regăsit pe blovika :) Uf, deja e toamnă, dar o toamnă minunată…

Pentru că muzica este ceva de care nu mă pot lipsi, ci mai mult, îmi place să o descopăr şi să o redescopăr, am făcut aici o scurtă colecţie de cover-uri ale unor piese cunoscute, pe care le-am descoperit în ultima vreme. Îmi plac ritmurile noi, diferite, vocile tinere, diferenţa între interpetarea masculină şi cea feminină, noua melodie a aceleiaşi piese…

Ane Brun – True Colors (Cyndi Lauper, 1986)

Ane Brun – Big in Japan (Alphaville, 1984)

Marissa Nadler – No Surprises (Radiohead, 1998)

Agnes Obel – Close Watch (John Cale, 1975)

Headless Heroes – Blues Run The Game (Jackson C. Frank, 1965)

Pomplamoose – I Don’t Wanna Miss A Thing (Aerosmith, 1998)

Pomplamoose – La Vie en Rose (Edith Piaf, 1946)

Laura Marling – The Needle and the Damage Done (Neil Young, 1972)

Charlotte Gainsbourg – Just like a Woman (Bob Dylan, 1966)

A Fine Frenzy – Let it snow (Dean Martin, 1966)

A fost o primăvară minunată

Cam de prin februarie aşa, s-a creat o adevărată mişcare cum că de ce nu vine mai repede, că-i iarna prea lungă. Am avut răbdare şi a venit cu surle şi trâmbiţe pe la începutul lui martie, ca apoi peste câteva săptămâni să se supere şi să plece iar. A prins curaj şi a venit de tot, dar tot discret, de fapt discretă şi calmă a fost până azi. A fost cu soare, dar şi cu ceva stropi de ploaie şi un pic de vânt; a colorat totul în jur ca un adevărat artist; a adus zâmbete şi bucurii. Iar acum trebuie să plece iar…

Dar cu mare drag o aşteptăm şi la anu’…

Întâmplări cu vise

Ieri dimineaţă a fost una de cinematecă. Acasă, pentru că pe ploaia de ieri doar cei foarte curajoşi ar fi ieşit din casă. Nu pentru că nu-mi place ploaia, ba chiar si pedalez bicicleta pe ploi lungi de zeci de km. Doar că am vrut mult să văd un film de care am aflat acum ceva vreme. The Science of Sleep – un film franţuzesc, de poveste, animat, romantic, o combinaţie colorată între fantezie şi realitate, comedie şi dramă, cum doar un film franţuzesc poate fi :) Prefer să nu dezvălui prea multe detalii, pentru că m-aş încurca în ele, fiind un film complex, dar şi pentru că aş vrea să vă las să le descoperiţi personal, dacă aveţi ocazia să vedeţi filmul. Iar pentru cei curioşi, aveţi aici şi trailerul:

Mi-a plăcut şi pentru că am văzut-o în rolul principal, alături de Gael García Bernal, pe Charlotte Gainsbourg, a cărei muzică o ascult în ultima vreme.

Dar întâmplarea interesantă a fost atunci când pe seara, după ce s-a oprit ploaia, iar mie mi se făcuse poftă iar de pedalat, am ieşit în oraş la întâlniri cu fete vesele, prietene noi şi vechi, unde am cunoscut-o din întâmplare pe Andreea, pasionată de vise şi tango. Dar includ doar partea cu visele în postul de azi :) Ei, după ce ne-a povestit câteva dintre ultimele ei vise, gândul mi-a fost doar la asemănarea între filmul pe care-l văzusem dimineaţă, nu neapărat ca subiect, dar ca încurcătură de momente şi situaţii. Eram pe punctul de a-i spune despre film, când, aproape în aceeaşi fracţiune de secundă, îmi spune că scrie despre visele ei pe un blog numit The Science of Sleep. Am râs în hohote, toate trei: eu, Andreea şi Dana – prietena noastră comună şi am continuat să savurăm din prăjiturile delicioase de la Chocolat.