08.16.09
Duminica in targ
Intr-un post mai vechi povesteam despre entuziasmul mersului la piata, care mi-a lipsit in Berlin. Ei, azi a fost zi de mers in targ. Si nu unul oarecare, ci Targul Taranului, organizat la the ARK – Bursa Marfurilor.
Am aflat despre el, de pe blogul lui Andrei, un coleg de facultate “de formatie inginer, iar acum activeaza in domeniul productiei de plante medicinale si aromatice”. I-am spus si lui ca admir oamenii care incearca si altceva decat profesia data de o facultate, poate pentru ca eu insami sunt cam la fel, vreau sa incerc si altceva. Povestea lui o puteti citi pe Consus Blog
Dar sa revenim, la targ… “De dimineata, ca omul gospodar…” am pornit si noi din curiozitate sa vedem ce bunatati gasim. Cum treci de Piata de Flori, intri in curtea cladirii the Ark, unde se tine targul si spre bucuria noastra am aflat ca se tine aproape in fiecare sfarsit de saptamana. Cu siguranta vom merge mai des, pentru ca este un alt sentiment sa cumperi de acolo, de la producatori autentici si nu din magazinele supra-aglomerate.
Chiar aproape de intrare, mi-am testat papilele gustative cu o felie de paine facuta pe vatra si niste zagusca de dovlecei… mmm…. Apoi la cateva standuri mai incolo, i-am intalnit pe Andrei si Alexandra, si pungutele frumos aranjate pline cu plante si miresme. A fost frumos sa-i intalnim, ne-au povestit cum a mers recolta, productia, iar asta a fost prima lor iesire pe piata. De la ei am luat busuioc ‘cu noroc’ pentru ceva retete de-ale gurii si menta pentru un ceai racoros de vara… Apoi ne-am umplut sacosa cu ceva cas dulce, preparat la o stana pe langa Rupea, branza sarata cu chimen, niste rosii si varza de gradina, iar din restul bugetului alocat pentru bunatati, Ionut s-a ales cu ceva salam afumat. Dupa ce am mai bagat nasul pe ici pe colo, am purces spre casa, admirand un pic locurile din zona targului… in paragina ce-i drept multe dintre ele… dar asta nu ne va opri sa revenim si altadata.
O dupa amiaza placuta de duminica va doresc!
06.26.09
Gânduri calde din București
Procesul de acomodare e in inca in toi. Chiar daca a trecut aproape o luna de cand am revenit in Bucuresti, inca mai descopar lucruri noi, si chiar ma surprinde faptul ca s-au schimbat multe. Tot incerc sa ma conving ca multe lucruri s-au schimbat inspre bine, chiar daca poate fi doar aparent.
La inceput poate primele reactii au fost ca orasul e cam zgomotos, un pic cam mult praf, lumea cam agitata. Mergand pe jos de la Televiziune spre Dorobanti, o zona cat de cat linistita as spune, la o intersectie nesemaforizata deodata observ cum doi soferi foarte iritati ies din masinile lor, se apropie, se zbrancesc un pic, urca la loc in masini si pleaca fiecare in directii diferite (ochiul meu nu a observat vreun incident de masina ce ar fi putut sa provoace o altercatie…); totul s-a petrecut mult prea repede pentru viteza de reactie psihologica cu care ma obisnuisem la Berlin :)
In timp insa parerile mi s-au imbunat… Am inceput sa vad si lucruri bune, ceea ce e un semn bun, cred eu. Am observat in diferite zone ca s-au facut imbunatatiri in infrastructura stradala, ceea ce aparent da un aspect mai placut orasului. As zice ca planificatorii sau cei care s-au ocupat de decoratiuni au fost un pic cam prea ‘artisti’, pe alocuri poate chiar au folosit ceva cam multe elemente kitsch, in locul implementarii unor amenajari simple si placute ochiului si poate cel mai important, rezistente in timp.
Intr-o dupa amiaza, cand parea mai racoare (si asta e un element mai delicat deocamdata… ), am fost la piata. M-am intors cu sacosele pline de vitamine: rosii si castraveti proaspeti, de tara… recunosc ca nu am mai mancat de multa timp rosii atat de dulci si castraveti atat de crocanti (nu se compara cu legumele ambalate pe care le cumparam in Berlin de obicei din Plus sau Lidl); ceapa si usturoi verde si patrunjel, fasole pastai, dovlecei, fructe. Mmm.. numai bunatati.
Cat despre vreme, da, e cald, mult mai cald. Dar parca pana acum temperaturile au fost rezonabile, cateva zile vremea a fost ca cea cu care ma obisnuisem la Berlin in aceasta perioada: racoare, nori, si ploaie. Dar uneori e chiar placut sa fie cald :) Cald, soare, apoi furtuna, ploaie torentiala, apoi iar cald si soare :)
M-am bucurat mult sa vad si mai multe biciclete. Incet, incet oamenii isi fac curaj sa circule mai natural. Poate in timp si relatia dintre ciclisti si soferi se va imbunatati. Ieri am iesit pentru prima data cu bicicleta in Bucuresti. 
Era noapte intr-adevar, oameni si masini putine dar a fost bine si placut sa circul iar cu bicicleta. Mai complicat este parcarea si depozitarea, intrucat, aici, cea mai sigura varianta e sa depozitezi bicicleta in casa, dar atunci cand liftul e cam mic si bicicleta un pic chinuita chiar nu vrea sa intre in el, urcatul pana la etajul 6 e mai complicat. Azi e Noapte Institutelor Culturale, iar organizatorii chiar incurajeaza mersul pe biciclete pentru a te deplasa de la eveniment la eveniment, ceea ce si vom incerca sa facem, iar daca nu reusim, apelam la traseul special de la RATB :)
In legatura cu evenimentele, si mai mult m-am bucurat sa aflu cat de multe se intampla in Bucuresti in ultima vreme (fara nici o gluma, dar 24-fun a ajuns la 144 de pagini :) ). Am reusit sa ajung la o expozitie de bijuterii din ceramica de la Wagner, la Bookfest, la noul Carturesti deschis la MȚR, am ratat din pacate Street Delivery si niste targuri de artizani. Dar cu siguranta o sa recuperez pentru ca sunt multe de vazut :)
 |
 |
Si sa nu uit inca un aspect: lumea (spun generic, dar bineinteles este particular) se imbraca frumos, cu gust, un pic mai colorat decat la Berlin, haine mai noi si cu croieli mai indraznete, dar imi place ca vad originalite, creativitate care nu sunt datorate doar de haina in sine, cat si de combinatia mai mulor elemente, accesorii care par sa fie ceva mai mult decat niste plastice ieftine.
…
Hai ca am scris postul acesta in stilul unei scrisori in care povesteam atunci cand eram mici cum ne petrecem vacanta de vara, cu emotie, despre cat mai multe si cu cat mai multe detalii. Dar ma asteapta o discutie cu un calorifer pe care urmeaza sa-l gadil cu pensula de vopsea, intucat vorbele lui Gene Leedy spun ca “the urge to remodel is stronger than the sex drive”. O fi asa, sau nu, om vedea, deocamdata sunt prinsa in multe idei de remodelari si decorari si nu in ultimul rand, redescoperirea Bucurestiului :)
05.31.09
I ♥ Berlin
…
Am incercat sa pornesc cumva sa povestesc despre voiajul de peste 2 ani in acest oras minunat… Dar nu pot, nu reusesc. Nu-mi gasesc ideile, cuvintele prin care as putea sa scriu cat de mult am simtit. A fost minunat. Un oras vesel, cultural colorat, aparent fara griji, cu oameni ce par mai mult decat relaxati, cu strazi si parcuri verzi, biciclete, cladiri vechi si balcoane largi, pline de flori; boem, un pic nearanjat pe alocuri, rebel, tanar, un oras de artisti. Chiar daca nu crezi ca ai vreo tangenta cu arta sau cu acest stil de oras, cand ajungi aici, incepi sa vezi altfel lucrurile, iar ritmul te ia fara sa-ti dai seama si sigur te trezesti cu vreo noua pasiune artistica… Sau cel putin asta a functionat la mine :)
Si totusi sa arat ceva. Cred ca cel mai bine ma pot exprima vizual. Am adunat intr-un album fotografii facute prin Berlin, unele pe care nu le-am publicat, altele care mai apar si in alte albume. Si daca mai gasesc in cufarul de fotografii, o sa mai pun si altele :)
Alles Gute von Berlin!
PS: de azi ne-am mutat cartierul general in Bucuresti, pe care abia astept sa-l redescopar la pas de calator si pe cele doua roti de bicicleta. Sa ne re/vedem cu bine!
05.25.09
Marissa Nadler si vocea ei plutitoare
Vineri a fost seara de concert. La Admiralspalast urma sa cante Marissa Nadler. O voce ce pluteste lin in aer… in tonuri calde, inalte, in acorduri de chitara. Marissa e o interpreta tanara, de undeva din State, care a pornit mai intai ca pictorita si apoi si-a descoperit si talentul vocal. La o prima intalnire cu vocea ei, ai putea sa spui ca seamana foarte mult cu Joan Baez, iar stilul muzical e foarte aproape de cel folk. Insa nu, nici una dintre cele doua afirmatii nu sunt confirmate de artista: “I was never into folk music, I don’t consider the music I play folk music, and it really pisses me off when people pigeonhole it. I consider it really atmospheric, ambient, chill music, and it’s definitely not Bob Dylan, Joan Baez kind of sh*t. No, but I love Bob Dylan, but I hate Joan Baez. I hate her. And when people see, you know, my long brown hair and acoustic guitar, and they’re like, ‘Oh, you’re like Joan’ — I get so pissed.” (ops) (sursa: ajlmagazine.com)
Concertul a fost minunat. Marissa s-a lasat asteptata (probabil ca orice artist ;) ), dar a meritat. Asa am putut sa admir atmosfera. Inainte de a ajunge, imi faceam griji pentru locurile pe care urma sa le ocupam, dar cand am ajuns mi-am schimbat total perceptia asupra unei sali de concert: o sala mai mult ca un ring de dans, cu cateva trepte si banci; lumea parea foarte relaxata, stand pe jos, savurand un pahar de vin rosu sau o Bionade (o bautura non-alcoolica, pur germana, foarte apreciata de personajele berlineze, rebele); oameni de toate varstele, surprinzator multi barbati (surprinzator spun, pentru ca muzica Marissei credeam ca se preteaza mai bine pe un suflet delicat feminin… ).
Povestea a inceput mai demult cand ascultand un post de radio pe deezer.com, mi-a placut mult cover-ul piesei Radiohead, “No surprises”, interpretat de Marissa Nadler si montajul video care m-a dus cu gandul la o zi de vara tarzie la mare, prieteni buni si un gustul unui vin rosu…
Mai tarziu insa mi-am dat seama ca de fapt stiam vocea si muzica ei de mai demult, atunci cand la fel de intamplator am auzit un alt cover (“Famous Blue Raincoat”, de Leonard Cohen).
“My music is so mellow and spacey, everyone expects me to be this ethereal person who just floats in on a cloud with a reverb implant in her voicebox, and I turn out to be a super neurotic girl from the suburbs.” (sursa: heebmagazine.com) Intr-adevar, vocea ei pluteste prin aer ca niste baloane de sapun, care la o atingere fina par sa se sparga si sa dispara…
Mai multe piese puteti asculta aici: www.myspace.com/songsoftheend
05.16.09
Joaca de-a zidul
Sau cum intr-un interval de cateva secunde, neintentionat, am fost ba de partea estica, ba de cea vestica a Zidului Berlinului. Cu gandul in trecut, cu zeci de ani in urma experienta mea ar fi costat mult, poate chiar tot.
S-a intamplat atunci cand traversam o strada pe bicicleta si ratand locul de a urca pe trotuar am mers un pic pe marginea carosabilului si apoi pe trotuar, de-a lungul unei dungi, pe unde alta data trecea zidul. Asta a mai ramas. O dunga lata cat doua caramizi, batute bine in pavajul stradal. O dunga de istorie.
Cu cateva zile in urma am vizitat Memorialul Zidului Berlinului, unde a fost conservat in scop monumental si o bucata de zid, plus zidul de rezerva si golul dintre ele. In centrul de documentare am gasit expozitia “Berlin, August 13, 1961″, in care este relatata istoria inceperii constructiei zidului vazuta din trei perspective: situatia din Berlin comunicata prin documente audio, prin documente de arhiva si prin poze ale fotografilor aliati ce reflecta situatia vazuta din exterior.
Bucati de zid se mai regasesc prin diferite parti ale orasului, dar poate cea mai impresionanta este bucata lunga de 1.3 km din estul berlinului, care in timp s-a transformat intr-o adevarata galerie stradala – East Side Gallery.
Impresionant, portiuni din zid au ajuns si in diferite colturi ale lumii, ca adevarate relicfe. Iar suvenirele cele mai atractive pentru turistii veniti in Berlin cu siguranta sunt acele bucatele de zid, un ciment colorat, care mie de la inceput mi-au creat cateva intreabari in minte: O fi chiar autentice? sau sunt fabricate undeva pe o banda rulanta? Si chiar daca ar fi autentice, ce se va intampla atunci cand resursele de ‘zid’ se vor termina? Cu ce suvenire vor pleca turistii din Berlin?
Pe 9 noiembrie 2009 se fac 20 de ani de la prabusirea lui si tot atunci, cineva intentioneaza sa recreeze, printr-un flash mob, zidul, cu persoane voluntare care pe o distanta de 45 km vor desparti Berlinul in doua, timp de 30 min. Detalii aici.
05.07.09
Lăcrămioare
Ieri am primit un buchet de lacramioare de la un baiat care mergea pe bicicleta in spatele meu si s-a oprit la o florarie fara sa-l vad. Si eu pe bicicleta, imi vedeam de drum in continuare. Mirosul lor m-a insotit calm pana acasa, iar acasa le-am pus la capatul patului ca sa simt ca dorm intr-o poiana plina de lacramioare. De dimineata le-am mutat pe pervaz. Minunat.
Baiatul era Ionut.
Muzica sau zgomot?
Depinde cum percepi sunetele. Cum le intelegi; cum unele iti provoaca schimbari fiziologice (tremur, fiori, placere, enervare, piele de gaina, etc.), iar altele nu te misca deloc; cum asociate cu mirosuri, gusturi iti tulbura amintirile…
De ceva vreme incoace, si mai mult, de cand am inceput sa las geamul larg deschis ca sa intre caldura si aerul de primavara, am inceput sa aud zilnic tot felul de sunete, iar daca abstractizez momentul, as crede ca particip la o orchestratie a unei piese mai originale. O piesa a orasului.
Avion – chiar daca aeroportul nu e foarte aproape, diminetile se aud sunetele produse de avioanele decolate. Unele mai clare, altele mai infundate.
Clopot - o biserica se afla la cateva blocuri distanta si aproape in fiecare zi – dimineata sau seara – bataile lui ajung pana aici.
Pianul din camera de la un etaj mai jos – locatia acestuia pana de curand era confuza. Toata iarna am avut impresia ca venea dinspre peretele din stanga. Am iesit de cateva ori pe hol ca sa-l localizez. Eram convinsa de locatia lui, cand brusc, la venirea primaverii (si lasatul geamului larg deschis) am descoperit ca se afla chiar cu un etaj mai jos, deci sub podea. O poveste lunga cu acest pian (iar pe langa acesta, cand iesi in curtea caminul, poti auzi acorduri de flaut, vioara chiar si voci de viitori tenori si soprane). In fiecare zi, la 10 fix incep sa pluteasca notele prin aer. Inceputul e acelasi (am reusit deja sa anticipez ce note urmeaza) ca un fel de incalzire a degetelor. Apoi se pierde in feluri si feluri de interpretari, repetari. Uneori se mai incurca si il iertam. Din greseli se invata… Ne-am si speriat cand pentru o vreme a tacut. Dar a revenit. Ne-am gandit sa-i trimitem biletele de multumire, sa aplaudam la geam, dar inca nu am prins curaj :)
Plopul de pe strada – imi aduce aminte cu drag de Susleni, de plopii inalti de langa gardul ce ingradeste gradina de acasa. Aici e unul mai mic, dar cred ca din cauza strazii si a blocurilor ce-l inconjoara se creaza un fel de ecou si sunetul lui e mai puternic. Atunci cand adie un pic de vant. E minunat sa asculti fosnetul copacilor.
Tren S-bahn – trece repede, des, in ambele sensuri. Sunetul e unul ascutit, tonuri mai inalte.
Tren marfar – zgomotos, incat sa-ti astupe propria voce atunci cand te prinde in discutii.
Tren ICE – nu se pune in discutie, pentru ca este mut.
Masina de gunoi – la fel de zgomotoasa ca trenul marfar, iar din cand in cand tonul e dat de sunetul produs de spargerea sticlelor dintr-un tomberon abia rasturnat in masina.
Picamer - sunet mai nou (asemanator unor tobe, dar mai iritant), produs de uneltele unor muncitori ce incearca de luni bune sa darame un bloc vecin, intr-un mod mai pasnic, nu prin explozie. Buf.
Pasarile – ele dau veselie si armonie acestei piese. Dau tonul.
Ploaia – ceva prea melancolic pentru simfonia de mai sus. Dar o accept pentru sunetul geamului si pervazului stropite de ea.
Aleator se mai aud voci de oameni, copii, latrat de catei, rasete, certuri, tocuri de domnite, sirene de masini…
Dar curcubeul? Oare el ce sunet are?
04.25.09
Ganduri de arhitect
Viziuniea de ganditor meditator
De ceva vreme mi-am mutat biroul la geam ca sa mai simt un pic pulsul strazii. Privelistea e destul de animata, dar in acelasi timp monotona. Aceleasi trenuri care trec pe calea ferata de alaturi: S-bahn-ul ce trece in ambele directii la fiecare 3 min, apoi regionalele, marfarele zgomotoase si ICE-urile de care iti dai seama doar din punct de vedere vizual. Animatia monotona mai e data si de blocurile de peste strada si de locuitorii lor. Cel mai interesant este atunci cand se insereaza si camerele incep sa se lumineze in mod aleator: unele lumini se aprind in timp ce altele se sting ca un joc de licurici. Pe ici pe colo se mai vede cate o silueta. Chiar daca am devenit atat de obisnuita cu statul la bloc, cu locuitul pe verticala, uneori mi se pare neobisnuit acest lucru. Privind blocul de vis-a-vis, ma uit ca la niste panouri de multiple scene de teatru sau ecrane, fiecare dintre ele avand o alta imagine: intr-una o veioza luminand o incapere goala, in alta un televizor masiv, in alta cateva siluete dansand, la geamul alteia cateva siluete de copii sar pe un pat, la un balcon doi tineri iau micul dejun tarziu in lumina calda a soarelui, in altul doua doamne mai in varsta isi impartasesc probabil povestea vietii, iar printre aceste imagini/ecrane sunt altele in care nu se intampla nimic.
Chiar daca ne desparte doar un perete de cateva zeci de cm, viata vecinilor nostri este cu totul alta, alte povesti, alte ganduri. Fiecare cu lumea lui pe care si-o construieste intre acei pereti.
Alta viziune, de arhitect
Peste strada e un bloc; de fapt mai multe de-a lungul strazii, ceva obisnuit pentru un oras. Acum imi dau seama ca aici blocurile nu sunt independente, ci de-a lungul strazii, de la o intersectie la alta blocurile sunt lipite intre ele, chiar daca sunt diferite prin arhitectura sau dimensiuni ,iar intrarile in curtile interioare se fac doar prin gangurile de intrare. Acest stil arhitectural s-a pastrat in special in zona vestica a orasului, unde cladirile sunt foarte vechi.
Ieri insa am observat o ciudatenie care m-a facut sa zambesc. Sau nu. Nu e ceva neobisnuit cu blocul de mai jos? Primul lucru care-ti sare in ochi este lipsa geamurilor, dar apoi iti dai seama ca pe ici pe colo de fapt apare cate unul, 7 in total, dintre care doar 2 sunt la fel. Incerc sa-mi dau seama cum au aparut acele geamuri, pentru ca par sa nu fi fost gandite de arhitectul care a construit blocul. Sunt unii locuitori mai privilegiati decat altii? (Ca in L’viv, Ucraina, unde se spune ca in piata veche a orasului doar proprietarii din paturile sociale inalte puteau sa iaba mai mult de 3 geamuri spre piata). Sau oamenii au spart peretele din nevoia si dorinta de a mai crea o sursa de lumina naturala?
04.09.09
Cum iti petreci tineretea?
Am deschis ieri seara televizorul. Pe Euronews, dupa stirea scurta despre ce se intampla la Chisinau, urmatoarea era despre initiativa MTV de a face vocea tinerilor sa fie auzita la alegerile europarlamentare de anul acesta. Iar Margot Wallström, Vice-Presedintele Comisiei, spune: “Young people are the future of the European Union. We need their ideas and their active involvement. They need to know that their voice counts”. Foarte frumos.
In paralel, in tara mea, Moldova, la Chisinau mii de tineri striga in disperare, pentru o tara libera in care vocea lor sa fie auzita si inteleasa, dar vocea lor din pacate nu este auzita de tiranii care sunt la putere. Foarte trist. Votul nostru, de a transforma tara intr-una europeana, orientata spre libertate, anti-coruptie, egalitate, drept de exprimare si informare, nu a contat inca o data in aceste alegeri murdare.
D-le Voronin, cum poti sa construiesti si sa conduci o tara, un popor, atunci cand intorci spatele tinerilor? Atunci cand incui usile scolilor, le certi dascalii pentru ca i-au lasat sa iasa in piata sa-si exprime indignarea fata de un regim comunist, pe care-l conduci, iar ei stiu si simt ca nu le face bine, ii bati in plina strada si ii ascunzi astfel incat parintii nu stiu unde le sunt copiii, inchizi vamile si nu lasi sa intre in tara proprii cetateni tineri, blochezi drumurile tarii, si vorbesti la televiziunea ‘publica’ despre ei ca despre niste raufacatori, golani, fascisti…
In loc sa le oferi tot ce au nevoie ca sa evolueze civilizat si sa-si construiasca un viitor frumos in propria tara, acolo unde s-au nascut, au familie si prieteni, tu esti insetat dupa minciuna, nesimtire, bani, coruptie si uiti de ce este mai important pentru ca o tara sa aiba continuitate: oamenii tineri.
(foto: caneuhearme.eu si hotnews.ro)
04.03.09
Primavara a venit in Berlin
si am primit-o cu bratele deschise. E a treia primavara intalnita in Berlin, desi sunt de 2 ani aici (aa.. nu, primavara nu a venit de 3 ori in 2 ani :P, desi nu ma suparam daca mai venea o data, pe la inceputul lui decembrie…). Iubesc primavara. In toate formele ei: de la lumina puternica a soarelui la 7 dim cand ma face sa deshid ochii si sa zambesc, de la pasarile si ciripitul lor vesel, cerul albastru si cativa nori care plutesc incet, verdele crud al vegetatiei, adierea vantului calm si pana la agitatia si zgomotul orasului si a lui locuitori care ies din hibernare.
Am asteptat atat de mult aceste zile cu soare si caldura, incat am spus ca trebuie sa recuperez timpul petrecut in casa pe timpul iernii si sa iesim pe afara cat mai mult. Iar mijlocul de transport preferat pentru plimbare este bicicleta. Din mai multe motive: – strabati si ajungi mult mai repede la destinatii (pe distante nu foarte lungi bineinteles, sa le spunem 0-20 km); – profiti de infrastructura ‘ciclistica’ a unui oras; – exercitiul fizic si nu in ultimul rand bucuria ca faci un bine pentru Pamant.
Azi aveam in plan cautarea balenelor. Si le-am gasit la o galerie. Ascunse in culori vii, pensule, fotografii, ganduri, idei abstracte, dar toate avand acelasi scop: salvarea balenelor. Despre aceasta minunata descoperire voi scrie un alt post. Pana acolo am strabatut orasul in viteza, dar am surprins pe ici pe colo detalii ale orasului in primavara.
- berlinezii sorb incet din cafeaua aburinda in bataia blanda a soarelui
- partea estica a Berlinului, mai putin cunoscuta decat cea vestica, dar la fel de ‘impunatoare’, in special prin bulevardele late (cum e Karl-Marx-Allee, ce masoare in latime 98m..), cladirile in stil sovietic, si blocurile de locuit foarte inalte
- cateva detalii din spatele acelor blocuri: curti interioare imense, cu copaci si mini-parcuri, iar unele mai adapostesc si gradinite (la cate de multi oameni si familii locuiesc in acele blocuri e si normal sa aiba lumile lor interioare :) )… imi aduce f mult aminte de Bucuresti, oras pe care il iubesc la fel de mult (precum si toate celelalte locuri in care am stat ), dar din pacate in curtea din spatele blocului din Tineretului intr-o vara am vazut cum a aparut un nou bloc, iar ultima data cand am fost acasa, al doilea era deja pe jumatatate ridicat.
- masini multe, dar parcate ordonat in locuri special amenajate…
- in drumul spre casa, ne-am intalnit iar cu o avalansa de oameni relaxati, prin cafenelele din strada, sau cu copii prin iarba si nisip. Cand vine primavara, Berlinul se umple de bebelusi! cu parinti tineri si asta spune mult: berlinezii ori sunt artisti, ori se iubesc :). Cand stateam in Prenzlauer Berg acest sentiment era si mai profund, zona fiind cunoscuta pt baby-boom-ul din ultimii ani.
- am mai oprit sa luam ceva bunatati si cum nu aveam nici o sacosa de cumparaturi la noi, am umplut cosul de la bicicleta cu paine proaspata cu ceapa, castraveti, branzeturi, si capsuni (ah, cred ca am exagerat un pic cu primavara :)… dar erau la reduceri ;) ).
- si in final, cand soarele isi retragea ultimele raze, impreuna cu niste macarale i-am facut cu mana de noapte buna…
“Macarale, rad in soare argintii, macarale
In zori de zi.
Suie agale, pe albastrele carari, macarale
Suie in zari…
O macara incetinel mi-a adus un biletel
Il prind iute si-l citesc:
‘Spor la lucru si te iubesc’”
Mai multe imagini:
 |
| Inceput de aprilie in Berlin |
Noapte Buna!
