Întâmplări cu vise

May 23, 2010 § Leave a comment

Ieri dimineaţă a fost una de cinematecă. Acasă, pentru că pe ploaia de ieri doar cei foarte curajoşi ar fi ieşit din casă. Nu pentru că nu-mi place ploaia, ba chiar si pedalez bicicleta pe ploi lungi de zeci de km. Doar că am vrut mult să văd un film de care am aflat acum ceva vreme. The Science of Sleep – un film franţuzesc, de poveste, animat, romantic, o combinaţie colorată între fantezie şi realitate, comedie şi dramă, cum doar un film franţuzesc poate fi :) Prefer să nu dezvălui prea multe detalii, pentru că m-aş încurca în ele, fiind un film complex, dar şi pentru că aş vrea să vă las să le descoperiţi personal, dacă aveţi ocazia să vedeţi filmul. Iar pentru cei curioşi, aveţi aici şi trailerul:

Mi-a plăcut şi pentru că am văzut-o în rolul principal, alături de Gael García Bernal, pe Charlotte Gainsbourg, a cărei muzică o ascult în ultima vreme.

Dar întâmplarea interesantă a fost atunci când pe seara, după ce s-a oprit ploaia, iar mie mi se făcuse poftă iar de pedalat, am ieşit în oraş la întâlniri cu fete vesele, prietene noi şi vechi, unde am cunoscut-o din întâmplare pe Andreea, pasionată de vise şi tango. Dar includ doar partea cu visele în postul de azi :) Ei, după ce ne-a povestit câteva dintre ultimele ei vise, gândul mi-a fost doar la asemănarea între filmul pe care-l văzusem dimineaţă, nu neapărat ca subiect, dar ca încurcătură de momente şi situaţii. Eram pe punctul de a-i spune despre film, când, aproape în aceeaşi fracţiune de secundă, îmi spune că scrie despre visele ei pe un blog numit The Science of Sleep. Am râs în hohote, toate trei: eu, Andreea şi Dana – prietena noastră comună şi am continuat să savurăm din prăjiturile delicioase de la Chocolat.

Leave a comment

What’s this?

You are currently reading Întâmplări cu vise at blovika.

meta